Risipitorii

12.00$

Eseuri inspirate de Pilda fiului risipitor.

Compare
Category:

Description

Autor creştin prolific, pastorul Petru Lascău (având realizări artistice literare de excepţie atât în proză cât şi în poezie), cu genialitatea-i recunoscută, ne captează din nou atenţia totală, reuşind să readucă proaspăt fiorul dragostei divine în inimile tuturor fiilor risipitori. Dumnezeu n-a încetat să-i iubească, să-i atragă la Sine și să-i aştepte pe toţi cei care I-au întors spatele, „risipindu-şi” relaţia personală cu El. Sensul profund al libertăţii umane, care include chiar şi posibilitatea unor alegeri greşite, este celebrat în final prin bucurian reîntoarcerii la Tatăl. Astfel înţelegem că El Şi-a asumat riscul libertăţii noastre, garantându-l cu dragostea Sa neabătută și dureroasă!
,,«A avea» este verbul infantilismului spiritual, verbul primordial al egoismului”, spune autorul. Fiul cel tânăr din casă devine „risipitor”, tocmai datorită faptului că el „este” ceva şi datorită tânjirii din inima sa după „a avea” mai mult şi mai diferit. Libertatea sa, greşit folosită, îl duce în pragul „animalizării”. Atunci când tatăl îi respectă dreptul de a-şi abuza moştenirea, noi îl suspectăm că singura sa opţiune este să dea, şi apoi să aştepte. De asemenea, îl suspectăm și pe fiul cel mare că rămâne acasă tocmai motivat de acelaşi verb „a avea”; el, probabil, îşi înfrânge aceleaşi tânjiri și aspiraţii ca și ale fratelui său mai tânăr, datorită perspectivei de „a avea” totul ca fiu întâi născut, chiar dacă trebuie să mai aştepte.
În final, în loc de concluzie, autorul îl invită pe cititor să răspundă unei dileme mereu actuale. Ce este mai bine: să fii în lume, fiu risipitor, și să te bântuie dorul de casă sau să fii „fiu de serviciu” în casă și să te bântuie dorul de lume? Mesajul optimist al finalului pildei și implicit al cărţii este că niciunul dintre fiii Săi, acasă sau departe de casă, nu poate evita recursul dragostei eficiente a Tatălui.

Pastor – Valeriu Brâncovan