Contra curentului

15.00$

Compare
Category:

Description

Cu toții ne dorim să fim acceptați, recunoscuți și apreciați, la locul de muncă, la școală, în societate și în biserică. Ne paște, din acest punct de vedere una din cele mai puternice ispite – să alunecăm la vale împreună cu ceilalți. În schimbul acceptării ne lăsăm duși de curentele de gândire, de modul de a vedea lumea a celor din jurul nostru. Tragedia e cu atât mai mare cu cât știm bine desti-nația acestei alunecări în mijlocul unor oameni inconștienți de ea.
Am cules aceste eseuri în volumul de față, ele având în comun această luptă permanentă a noastră împotriva curentului veacului în care trăim. Ele nu abordează nici pe departe mulțimea domeniilor în care este provocată cre-dința și etica noastră creștină. De la relațiile de familie, la cele din biserică, de la implicarea cetățeanului la exercițiul politic, la evaluarea informației pe care ne-o prezintă media de azi, avem mereu de ales grâul de neghina mereu prezentă, avem de mers contra curenților vremii. Vâltoarea lor este, pe zi ce trece, tot mai mare.
Când mergi împotriva curentului, înaintarea e anevoioasă, cere efort, dârzenie și consacrare. Dar nu este altă cale decât cea îngustă și contra curentului.