Description
Scopul acestei cărți nu este să contribuie cu ceva original la dezbaterea acestui subiect și nici să impresioneze pe cititorii ei cu erudiția autorului. Nădejdea mea este să pot ajuta pe credincioșii de azi, pe colegii și frații mei, să descopere frumusețea și profunzimea revelațiilor divine, să înțeleagă cât de relevante sunt aceste Porunci pentru viața noastră de azi. Cunoașterea și aplicarea lor în deciziile fiecărei zile, în relațiile noastre cu Creatorul și cu semenii noștri, ne vor ajuta să ducem o viață morală și tot mai plăcută în ochii lui Dumnezeu.
Ronald Reagan a spus că ar fi foarte curios să știe ce s-ar alege de Cele 10 Porunci dacă ar trebui să treacă prin aprobarea Congresului american. Probabil că unele ar fi anulate și altele modificate. Dar oare nu facem fiecare din noi la fel cu ele? Sfidându-le, anulându-le sau modificându-le după bunul nostru plac, nu doar că vom contribui la erodarea morală a societății în care trăim, ci ne vom atrage și mânia Autorului lor.