Description
Mintea noastră este construită pentru poveste. Din leagăn, părinții ne-au spus povești cu care am adormit pe genunchii lor. Ele, poveștile, povestirile, istoriile au devenit sursele inspirațiilor și învățăturii noastre.
Și ce suntem altceva, decât o istorie a tuturor întâmplărilor, evenimentelor, incidentelor și accidentelor din cărarea vieții noastre? Suntem suma istoriilor trăite.
Am decis să public această colecție de întâmplări și povestiri pentru a sluji celor ce vorbesc în public, pentru lectura în familie sau ca un însoțitor în desele noastre călătorii, o lectură ușoară, cu pagini mai puține și texte mai condensate. Iată, deci, o carte pentru creștinul grăbit, ocupat și care vrea să-și înveselească ziua cu un mesaj ușor de digerat și de ținut minte.