Am îndrăznit să-I spun TATĂ

18.00$

Apoi, trei zile mai târziu, am avut un al doilea vis ciudat: eram în dormitor când o servitoare a anunțat că un vânzător de parfumuri aștepta
să mă vadă. M-am ridicat din divanul meu entuziasmată, pentru că în acest moment exista o lipsă de parfumuri importate în Pakistan. Mă temeam foarte mult să rămân fără parfumul de lux preferat. Și astfel, în visul meu, am rugat-o bucuroasă pe servitoarea mea să-l conducă înăuntru pe vânzătorului de parfumuri.

Era îmbrăcat ca vânzătorii de parfumuri de pe vremea mamei mele, când acești negustori mergeau din casă în casă vânzându-și marfa. Purta
o haină neagră și avea marfa într-o  valiză. Deschizând valiza, a scos un borcan de aur. Scoțând capacul, mi l-a dat. Când l-am privit, mi s-a tăiat respirația; parfumul strălucea ca un cristal lichid. Eram pe punctul de a-l  atinge cu degetul când și-a ridicat mâna.

„Nu”, a spus el. Luând borcanul de aur, s-a dus și l-a așezat pe
noptiera mea. „Acest lucru se va răspândi în întreaga lume”, a spus el.

Când m-am trezit dimineața, visul era încă viu în mintea mea. Razele soarelui se  scurgeau prin fereastră și încă mai puteam mirosi acel parfum minunat; mireasma sa încântătoare umplea toată camera. M-am ridicat și m-am uitat la noptieră, aproape așteptându-mă să văd borcanul de aur.

În schimb, acolo unde văzusem vasul, acum se afla Biblia!

Compare
Category:

Description

Am îndrăznit să-I spun TATĂ

O carte pentru oricine caută o viață pe deplin predată lui Cristos

Bilquis Sheikh o femeie din nobilimea musulmană din Asia de Sud, s-a întors la Cristos în urma unor revelații speciale și vise care au condus-o la o viață de credință deosebită, devenind o martoră a lui Isus în contextul unei culturi total ostile Creștinismului.